Citeşte următorul fragment:
Aşa a fost lon Luca Caragiale. Fața lui fină, ochii mari, privirea răscolitoare, gesturile scurte, cu precizări
psihologice uimitoare, puterea de eliminare a inutilului în povestire și în scris, ironia sclipitoare - armă cu două tăişuri,
îi apăra sensibilitatea și distrugea vulgaritatea - mersul lui ușor de fiară blândă, mâinile feminine, subţiri şi întoarse la
vârful degetelor, atitudinea capului rotund cu bărbia puțin înaintată cercetând parcă un orizont marin, toată fiinţa lui
cizelată cu artă exprima geniul său literar. În scris, nu-și îngăduia decât esențialul, verbul dinamic, adjectivul plastic.
Ocolea detaliul nesemnificativ, alegea cu grijă nuanța în fraze scurte, de aceea scria greu, trecându-şi ideea prin
multe filtre cerebrale, până ce o așternea definitiv pe hârtie, scânteind de viață.
Tata scrie despre el: „Descarcă pe eroii lui de partea banal-indiferentă și îi reduce la sufletul lor real estetic, etern real."
Evenimentele importante din viața lui au fost asemeni ființei lui, precise şi lapidare.
Pe când era directorul Teatrului Național, s-a îndrăgostit de fata frumoasă ce avea să-i devină soție devotată,
zărind-o la o reprezentație cu Sarah Bernard, în decembrie 1888. S-a informat despre numele ei. A doua zi,
dimineața, devreme, suna la domnul Burelli: ,,Mi-o dai, tată-socrule?"
Căsnicia i-a fost fericită, cu cei doi copii ai lor, un băiat şi o fată. Dintr-o primă căsătorie, avusese un fiu, Mateiu,
care a fost mai târziu un prozator și poet foarte talentat.
Mutarea familiei la Berlin a fost hotărâtă la repezeală. Un instinct bun îl mâna. Avea nevoie de liniște
pentru a-și potoli necazurile și de discreția străinilor care pricepuseră că acest Herr Director este un om cu
totul deosebit. Se împrietenise acolo numai cu cei modești din strada lui. Sta de vorbă cu negustorii, cumpăra
flori, mai ales garoafe, glumind cu vânzătoarea. Zile întregi nu ieșea din apartamentul lui confortabil. Am locuit
la el două luni în anul 1912, când dădeam concerte în Germania.
Pe atunci era frământat de proiectul unei noi piese de teatru. Se plimba prin toate odăile, încruntat. Apoi,
destins, mai fredona câte un crâmpei de simfonie. La masă tăcea și doar ciugulea din bucate, iar după câteva ore
apărea, cu un surâs şiret luminându-i tinerește fața delicată, și ne spunea numele personajelor care aveau să apară
în noua comedie.
Dimineaţa venea [...] în odaia unde studiam la pian. Asculta cu capul plecat pe umăr. Preludiile și fugile
lui J. S. Bach erau pentru el pâinea cea de toate zilele". Surâdea duios la intrarea temelor, le modela cu
degetele răsfirate în aer. În sonatele lui Beethoven mi-a dat sfaturi care şi astăzi au valoare. [...]
La primul meu concert în Berlin, mi-a ținut o cuvântare întreţesută cu glumă și emoție: „Ascultă, Aghiuţă... Diseară
tu ai să cânți pentru publicul cel mai pretenţios din lume, tu, ciobănaşul din Munţii Vrancei. [...] Să nu uiți că tu ai să
reprezinți diseară talentul muzical din patria noastră în ţara muzicii. Vreau să citesc mâine laude despre tine în gazete."
Critica muzicală a fost pe placul marelui meu prieten. Mi-a citit-o cu glas solemn, potrivindu-şi mereu ochelarii
pe nas, ca să-și ascundă înduioșarea.
Cella Delavrancea, Dintr-un secol de viață
A. Scrie pe foaia de examen, în enunţuri, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerințe cu privire la
textul dat.
1. Indică sensul din text al secvenţei la repezeală.
2. Menţionează două trăsături fizice ale lui I. L. Caragiale, utilizând informaţiile din textul dat.
3. Precizează domeniul cultural în care se manifestă Mateiu Caragiale, justificându-ți răspunsul cu o secvenţă
semnificativă din textul dat.
4. Explică un motiv pentru care, în viziunea autoarei, I. L. Caragiale scrie cu dificultate.
5. Prezintă, în 30-50 de cuvinte, atitudinea lui I. L. Caragiale față de oamenii de pe strada sa, în timpul şederii
la Berlin, aşa cum reiese din textul dat.