Câteodată Tata, cu sufletul ridicat de subsuori ca de-un senin capriciu, îşi aducea aminte de treburile gospodăriei, de lucrările câmpului, de semănat, de cosit, de seceris, de viitorul cules al viilor. Îi plăcea să mă ia cu el, mai ales când trebuia să supravegheze felul muncii şi sporul lucrătorilor tocmiți cu ziua. Într-o dimineață de primăvară - lumea părea o imensă explozie de lumină am plecat amândoi la viile de pe Coastă. [...]. Cât a ținut calea până sub poalele coastei, se vedea ici și colo atârnând pe firele de iarbă câte-un nod le lichid spumos, alb, ca un scuipat. „Ce-i asta?" întreb eu pe Tata. „Asta-i scuipatul cucului!" zice Tata. „Păi, cucu' scuipă?" întreb eu mirat. „De ce n-ar - scuipa, răspunde Tata, când n-are altce -va de făcut? Cucul cântă și scuipă... ca feciorii care n-au de lucru... Uneori scuipă după copii, iar cei de-i nimereşte nu mai cresc!" Atâta-mi trebui. Era o zi uşoară, cald învăluitoare, strălucitoare, cu soarele cât zarea. [...]. Când se făcuse pe la amiază, ne aşezarăm, Tata şi cu mine, în umbra unor pruni, la capătul viei. [...] Tata se întinse apoi şi adormi. Stam şi eu, întins alături, dar somnul nu-mi trimitea nici o adiere. Auzeam depărtișor, peste vii un cuc. Cânta: - ,,cu-cu! cu-cu!" Și după câteva clipe s-auzea, ca scăpat de sub surdină, cucul în altă parte: „cu-cu! cu-cu!" Era acelaşi. Se apropia: „,cu-cu! cu-cu!" - Da, era limpede: se apropia. Urmăream cu respirația tăiată cântecul înfricoşătoarei paseri, ce putea să-mi reteze creșterea în lungul drumului şi să mă lase pitic în calea vieții. Din pom în pom, cucul venea adus de gândul rău. Acum îi desluşeam şi zborul. Inima îmi tropotea pe drumul fără apropieri şi fără depărtări ale sân gelui. Apoi un trosnet de crengi uscate chiar deasupra noastră. Și dintr-o dată: ,,cu-cu! cu-cu!" Tocmai în pomul nostru. Cu un ţipăt sălbatic de spaimă, mă arun cai peste Tata: „Dezmeteceşte-te, Tată, că mă scuipă cucu!" Tata se trezi zguduit de strigătul și de cutremurul meu. „Ce-i cu tine?" mă întrebă, căutând să se des curce din mreaja somnului. Apoi, cuprinzând situația, izbucni în hohote de râs. „Bine, dragu' Tatii, tu crezuși toate poveştile ce ți le spusei? Astea au fost pentru copiii proști din vale, nu pentru copiii deştepţi din deal!"
