Ameliorare Gânduri de toamnă de Maria Comanescu Într-o zi, cea mai frumoasă şi bogată fiică a anului alerga prin parc împrăştiind culoare auri frunze multicolore. Erau mulți copii în parc. Unii mergeau grăbiți spre şcoală, alţii, mai mici, se juc Cei abia ieşiţi de la şcoală hoinăreau prin parc. Doar toamna alerga grăbită. Deodată se opri. Ceva, mai bine zis, cineva îi atrăsese atenţia. Erau patru băieţi pe o bancă, Discutau chiar despre ea. Curioa se opri să tragă cu urechea la vorbele copiilor. - Frunzele care cad și foșnesc sub picioarele mele, băncile care rămân pustii, ploaia care cade stropi reci şi mulţi mă întristează. Mi-e milă să calc pe frunze, frunze care astă-vară m-au ferit de raze puternice ale soarelui, zise primul dintre ei, Andrei. Pe mine toamna nu mă întristează. Îmi place toamna pentru culorile ei pastelate, penti dovleacul copt, pentru mirosul de plăcintă pregătită de mama, spuse Teo, al doilea băiat. -Mie imi place mult livada bunicilor mei toamna, îmi plac merele roşii ca focul, pere galbene ca soarele, strugurii din vii, covorul de frunze prin care aleargă veveriţele ca să- adune provizii, zise şi al treilea, un băiat pe nume Cristi. Mie îmi plac culorile toamnei, spuse ultimul băiat, Vlad. Toamna e cel mai iscusit picton Ea fură raze fel de fel ca să le arunce prin copaci și să le preschimbe haina într-o feerie de culori. - Haideți acasă, că s-a lăsat răcoare! se auzi glasul bunicii lui Andrei. Vă aşteaptă un cea cald, ca să vă încălziţi, şi o bucată de plăcintă! Eu vreau cu mere... povestire​