Scrisoarea de intenție
Scopul său este de a oferi o prezentare sumară, dar
semnificativă, a persoanei tale, astfel încât să rezulte că
pregătirea, experienţa profesională şi aspiraţiile tale sunt
compatibile cu cerinţele firmei. Scrierea sa se face în urma
unui anunt publicitar privind disponibilitatea postului pe care
vrei să-l ocupi, în urma unei recomandări sau pur şi simplu ca
scrisoare de prezentare, chiar dacă nu se angajează efectiv
personal (în acest din urmă caz trebuie totuşi să cunoaştem
modalitățile tipice de angajare, mai ales dacă este vorba de
instituţiile de stat).
Scrisoarea de intenție cuprinde:
- informații despre modul în care ai aflat despre post;
-
- de ce doreşti să lucrezi în firma respectivă;
- ce oferi (de ce firma ar avea un beneficiu angajându-te);
- ce aştepti, ce speri să realizezi pentru cariera ta;
modalitatea de contactare;
-
-
exprimarea dorinţei de a participa la interviul de
angajare etc.
Scrisoarea de intenție nu trebuie să fie foarte lungă (nu
trebuie să depăşească o pagină), nu trebuie să conţină
informaţiile din CV (este însoţită de CV, dar ţineţi cont că este
citită înaintea CV-ului) şi se adresează departamentului de
resurse umane (poate fi însă şi personalizată).
Scrisorile de recomandare
După cum s-a precizat deja, este necesar să obţineţi cel puțin
două astfel de scrisori. De obicei, se cer de la persoane care,
ierarhic, ne-au fost superioare sau sub coordonarea cărora am
lucrat (din punct de vedere temporal, ele trebuie să fie
recente). În aceste scrisori trebuie să fie cuprinse informaţii
despre activitatea noastră, despre modul în care am reuşit să
ne realizăm sarcinile etc., fără însă să constituie o înşiruire de
calități care să nu aibă acoperire în realitate.