Constanța Astăzi, în portul Constanţei, sirenele va- poarelor româneşti cheamă trenuri din de- părtările Apusului: mărețul pod de la Cerna- vodă leagă pentru totdeauna căile uscatului cu ale mărilor. Azi, Constanța privește cu mândrie peste nesfârşita împărăție a mării. Vara, lume de pe lume se adună pe plajele ei calde. Soarele asfinţeşte, lungind pe mare umbrele oraşului. E o seară frumoasă, liniş- tită, una din acele dulci seri de vară în care simți o adevărată fericire să te laşi în voia vi- surilor. Valurile, cu vâjâitul lor legănător, țin ison orchestrei de pe mal, a cărei fanfară se împrăştie lin în largul mării. Pe cer se aprind candelabre de stele. De pe terasa hotelului Carol îmi lunecă ochii pe sclipitoarea câm- pie a mării şi mă gândesc la vremurile înde- părtate, la câte întâmplări au curs după ele. Mă gândesc la blândul şi nefericitul Ovidiu... Străin, bolnav, neînțeles de nimeni, el nu gă- sește, în sufletu-i abătut, un cuvânt de laudă nici pentru locul, nici pentru poporul în mij- după Alexandru Vlahuta versul locul căruia e osândit să trăiască. În lui urlă crivățul iernilor grozave care înghe. tau marea, pe lira lui suspină dorul de soţie, din care a fost gonit și pe care n-avea s-o mai de prieteni, de patria lui pururea frumoasă, vadă niciodată. Au trecut de-atunci nouăsprezece acesta stropit de lacrimile tale. Azi, poete, curi. O lume nouă a răsărit aici, pe pământul acestea. Azi te-ai plimba pe uliți romane, nu te-ai mai simți așa de străin în locurile printre vechi monumente. Ai trăi aici, în mij- locul unui popor care ți-ar fi drag.
