Gasiti predicate verbale si precizati prin ce sunt exprimate dau coroana

Pretutindeni pe unde mă duceam, oamenii mă îmbrățișau cu dragoste, încât minune nu-i dacă m-am pătruns în curând de gândul că lumea e alcătuită din oameni care mă iubesc și pe care am deci să-i iubesc și eu.
Abia acum, la zile de bătrânețe, îmi dau seama că această iubire obștească se mărginea la români. Orișicâtă silință mi-aș da, nu reușesc să-mi aduc aminte vreun praznic, vreo ospeție ori vreo petrecere de orișice fel la care luau parte și unii dintre cei ce nu erau români.
Nu trăiau românii împreună, ci alăturea cu ceilalți, ce-i drept în bună pace, dar nu împreună.
Nu tot așa și eu, deși mama stăruia cu multă hotărâre în gândul ca cu străini din același blid să nu mănânci.
Casele părinților mei se aflau adecă în drumul Aradului, la colțul unei uliți ce cobora spre imașul sau bătătura de la marginea despre câmp a satului.
Peste drum de noi stetea feldșerul Moldovinyi, un armean căsătorit cu sora medicului Cordina, care era italian și avea doi băieți cam de vârsta mea.
La dreapta feldșerului, sus pe deal, se aflau casele încăpătoare ale grofiței Königseg, care era măritată după secuiul Bartha și avea trei băieți și două fete.
Dincolo locuia post-maiorul Valerian, un ceh, care avea doi băieți și-o fată.
La stânga feldșerului locuia un oarecare Koinok, maghiar, al cărui băiat îmi era un fel de mentor într-ale ștrengăriei, iar vecin cu Koinok era Voinovici, un turtelar sârb.
În celalalt colț se afla primăria maghiară și notarul Löbel, în urmă Künfy, avea o casă plină de copii, toți evrei, ca părinții lor.
În dosul caselor noastre ne era vecin Zorad, un slovac, iar în fundul grădinii, pe ulița ce cobora spre bătătură, ne erau vecini Pârvu și Bucălan, iar mai departe se afla partea șvăbească a satului.
Aceasta este cea mai apropiată parte a lumii în care mi-am trăit primii ani de copilărie