Bucureşti, 11 Martie 1955 Draga mea Aurora, Îmi vine să-ți scriu când mi-e dor de tine, tot aşa cum mi-e greu să-ți vorbesc. Deocamdată nu inteleg de ce este aşa, inteleg ca te iubesc şi iubirea turbura sufletul meu atât de mult, Incât il face inactiv. Oh, ar trebui să curgă de-a valma simțirea mea câtre tine, så se reverse ca un torent şi bucuria să tâşnească pentru noi până la cer. Imi dau seama ca nu se intampla aşa şi inteleg că e din pricina romanului care imi cere, ca şi tie, så nu må pierd... [...] Incât, iubita mea, nu ma neliniştesc că inima mea nu arde în văzul tau. Am Insa bucuria secretă că tu știi că ea arde neincetat, iar eu ştiu că în ziua când va fi eliberată de propriile ei ficțiuni va fi văzutá mult mai mult decât a fost până acum... Mult mai mult! Şi acum să-ți spun că mi-e dor de ființa ta şi de tot ce-mi aminteşte de ființa ta. Aş vrea să țin în maini flanela ta. Ghetele tale galbene. Să-ți ating fața cu palmele, sá má bucur de ochii tai. Mi-e dor de gestul tdu, a cărui finalitate e smulgerea unui fir din părul tâu rămas rárit pe creştet. Mi-e dor de glasul tau, de mişcările domoale ale trupului tău. Trupul tau a inceput să facă parte din mine insumi şi, dacă n-aş fi ceea ce sunt, ar trebui să fiu disperat in loc să-ți scriu aceste rânduri calme. Te iubesc neincetat, de dimineață și până seara. Mă uit la lucrurile din jur şi mă uit afară prin ferestrele mele mari. Stau liniştit la masă, mă gândesc la tine, mă uit la lucruri... Lemnul uscat al mesei tresare. Piatra rece a străzii arde. Vântul şi ploaia capátá glas, Aurora! Exista pretutindeni! Ea exista neincetat în toate şi pentru totdeauna. (Eugen Simion, Portretul scriitorului îndrăgostit. Marin Preda (Scrisori către Aurora))
help pls​