1. Analizează cu atenţie imaginea de mai jos. Transcrie in caiet şi completează cerintele precizate în raport cu această imagine. a. Imaginea... (prezintă/nu prezintă) o situație de încălcare a drepturilor omului. b. Dreptul/drepturile incalcate sunt: (precizează de fiecare dată documentul potrivit căruia este încălcat un drept, articolul la care este previout acel drept şi dreptul incálicat consultă șşi chează cel puţin două documente dintre cele care recunosc și prodama drepturile omull). c. Responsabilitatea pentru inclicarea acestui drept revine (in cazul in care apreciezi dă este vorba despre mai multe drepturi, precizează a cul este responsabilitatea pentru fiecare drept in parte nu uita ca responsabilitatea ultimă este intotdeauna a statului, prin instituţile sale). d. O soluție posibilă pentru rezolvarea acestei situaţii este interventio- (incearcă să gândeşti o astfel de soluție cât mai detaliat, pornind de la cine ar putea sesiza pe cel indreptăpiţi să intervină, cine ar trebui să intervină sau cine ar putea să intervină). e. În măsura în care m-as intálni cu o astfel de situatie, eu- (precizează ce ai putea face tu dacă ai avea cunoştinţă de o astfel de situaţie si. motivat, dacă te-ai implica sau nu). !Va rog sa răspundeți repede, e urgent și nu stiu sa fac tema!