Dar să revenim la CARP. Ultima oară când am fost la Vaslui ma allam şi am putut rămâne mai multe zile. După-amiezile stăteam pe prispa din dosul casei ş lăsam soarele să mă bată cât vrea; era spre sfârșitul verii şi căldura soarelui avea acea dulceață, cam romanțioasă, e drept, din zilele când nu e nici vară, nici toamnă. În jurul meu, în curte, foiau o mulțime de orătănii: găinile scormoneau preocupate în vreo gropiță tot de ele făcută sau pe grămada de pietriş [...]; rate luptându-se înverşunate cu vreun smoc de iarbă şi mişcând nervos din coada lor scurtă ori de câte ori nu izbuteau să smulgă niciun fir; un curcan ce se plimba agale încolo și încoace, autoritar [...]; din coteţ răzbătea, la intervale aproape egale, guitatul cam leşinat al unui purcel care, în acele momente, pur și simplu nu avea ce face... Aproape nimic nu s-a schimbat după atâția ani, deși, între timp, părinții mei au vândut casa din sat și și-au cumpărat această cocioabă la marginea de sus a târgului. (Petru Cimpoiesu CARP​