ătre Explorare [" 1 Citește următorul text, care conține o scurtă istorie a selfie-ului. Prima lucrare de artă care ar putea fi conside- rată un selfie este tabloul Autoportret într-o oglindă convexă (imaginea 1), realizat în jurul anului 1524 de pictorul italian Parmigianino. Primul autoportret fotografic a fost făcut însă în 1839 (imaginea 2) de către Robert Cornelius, chimist amator și fotograf din Philadelphia. Acesta a pus filmul în aparatul de fotografiat, a scos capacul obiectivului şi a rămas nemişcat aproximativ 15 minute. Cuvântul selfie, provenit din limba engleză, a fost folosit prima dată în 2002, într-un comentariu postat pe un forum de Nathan Hope, un australian care a numit astfel o fotografie pe care şi-a făcut-o singur. Cuvântul selfie a început să fie folosit din ce în ce mai des, așa că editorii Dicţionarelor Oxford l-au declarat în 2013 cuvântul anului şi l-au inclus în lucrările lor, definindu-l ca ,,fotografie pe care cineva şi-o face sieși, de obicei cu un smartphone sau cu o cameră web, fotografie distribuită apoi pe rețelele de socializare". > Inclus în ediția din 2016 a Dicționarului explica- tiv al limbii române, selfie apare cu sensul de „foto- grafie pe care o persoană şi-o face sieși cu un dis- pozitiv digital". din linto do varianto cau propune altceva: Faceți ideile principale, cuvintele cheie și despărțiti în fragmente.