Tuberculoza a lovit greu literatura noastră. D. Iacobescu s-a consolat cu sumbra-i soartă și a scos din experiența bolii și presentimentul morții apropiate şi acceptate material liric - poezia lui fiind prin excelență confesiunea unui ftizic. B. Nemteanu şi-a spovedit amănunțit drama lentei destrămării, depăşind
o printr-un suras superior, fără patetism, aproape ironizând-o. [...]
Dintre toţi, Marcel Blecher s-a chinuit ani mulți, înlănțuit aprig de o
tuberculoză osoasă. Ca unui alt Prometeu, ea i-a sfâşiat bucată cu bucată
măruntaicle, nelăsându-l să trăiască decât într-o lume proiectată în interior. Prima carte a acestui singular scriitor, cu titlu sugerând plastic conținutul, Întâmplări din irealitatea imediată, e jurnalul obiectiv al unui personaj ce pătrunde până în intimitatea lucrurilor şi a ființelor, care trăiește totul în sine cu o intensitate maladivă, transmiţând aceeași intensitate și lucrurilor din jur, însufleţindu-le. Pentru descrierea acestor stări, Blecher folosește un scris ce atinge o logică a ilogicului, o organizare rațională a iraționalului în prima parte a cărții - un joc de frânghie elastică a absurdităților, în nararea unor întâmplări întru totul gratuite, ce obârşesc din substanța medulară a insului născut cu un morb destructiv în sânge. Iar în partea a doua a cărții în care zugrăvește, cu o pensulă muiate în apă tare, neverosimilele întâmplări, isprăvi şi aventuri din copilăria și adolescența sa, M. Blecher aduce o rară, o neomenească luciditate și putere de a dezvălui cele mai năstrușnice și mai extravagante evadări ce le poate imagina un tânăr. Sunt avatarurile unui om încleștat pe patul procustian al unei boli cumplite și căutând cu orice preț s-o biruie - sporadic - prin derivative, s-o depășească.
Încordarea, străduința aceasta de a-și depăși mormântul fiziologic, râvna continuă de a fi un om normal și sănătos ca şi ceilalți duce la o exacerbare a simțurilor; insul dobândeşte antene noi, cu care e în stare să perceapă ceea ce oamenii normali nu percep. Simțământul neputinței și anormalității, al pieirii inevitabile îl îmboldeşte la gesturi absurde, ilogice, la acte enorme, abracadabrante, apanajul eroului din Întâmplări din irealitatea imediată. Numai boala și simțământul morții lente, implacabile, pot da virulența analizei în care să-ți ironizez, să-ți batjocoreşti tu însuți faptele, actele, tot timpul cu o degajare de crudă obiectivitate ca, de pildă, aceea rebelaisiană a plimbării prin târgul de vite, când eroul se înnămoleşte în băligarul și glodul pieței, se bălăceşte în voie în el, se afundă până la glezne în impuritățile maidanului. Camil Baltazar, Evocări şi dialoguri literare
A. Scrie răspunsul la fiecare dintre următoarele cerințe cu privire la text: 1. Indică sensul contextual al expresiei și-a spovedit amănunțit drama.
2. Menționează trei scriitori, amintiți în text, care au suferit de tuberculoză. 3. Precizează tehnica narativă aborbată de Blecher în cartea de debut, justificând răspunsul cu o secvență din text. 4. Prezintă consecințele dorinței scriitorului de a-şi depăși mormântul
fiziologic. 5. Comentează, în 30-50 de cuvinte, partea a doua a cărții lui Blecher.
B. Redactează un text de minimum 150 de cuvinte, în care să argumentezi dacă suferinţa poate fi un izvor de inspirație, raportându-te atât la informaţiile din textul de mai sus, cât şi la experiența personală/culturală.
Subiectul al II-lea
Prezintă, în minimum
50 de cuvinte, perspectiva narativă în
fragmentul de mai jos.
Când era mic, în vremea, de acum atât de îndepărtată, a vieții lui fericite, îi plăcea să bată cartierul de la un capăt la altul. N-avea prieteni, ci colinda singur. Îi plăcea să se joace mai ales în spatele unei brutării, unde fusese cândva o casă ajunsă ruină. Zidurile se mai țineau încă, însă acoperişul dispăruse de mult, iar peste tot în interiorul fostei case crescuse iarba, tufe mari de cucută ori de turbare, copăcei țepoși ori chiar un rug de mure, în care te puteai ascunde fără să fii găsit. Aerul era îmbibat cu mirosul de vatră pe care a ars pâinea, un miros de cenușă fierbinte și de sudoare de om. Când se gândește la fericire, acestea sunt primele lucruri care îi vin în minte, împletite cu bucuria de a fi singur, fără stăpâni.
Casa lor era mohorâtă și rece, mai ales după ce tatăl dispăruse în cel mai misterios mod. Era marinar, unul dintre cei mai buni, iar când ajungea acasă, parcă îl vede, un uriaş, cu fruntea înfăşurată în-tr-o basma neagră, peste care avea aşezat şalul, împodobit cu un fir argintiu. Cum trecea pragul, îl lua în brațe, iar primele cuvinte pe care i le spunea erau în greceşte. Își aduce aminte sabia proptită lângă ușă, flinta, pe care era scrijelit numele lui, şi mai ales papucii, cu un ghemotoc de mătase în vârf.
