la plecare, mama llinca l-a sărutat mai cu rupere de inimă și-a plins mal cu foc, pentru ca Radu era mai slab şi mai trist și pentru că avea să treacă vreme mai inde langatà pina sd-l vadă.Niciodată nu i sa părut casa atit de jalnică și pustie și niciodată nu i s-a părut aşa de grea si de tristă această singurătate, caldă încă de ființa lui Radu. Se uita in toate părțile să vadă dacă băiatul nu şi-a mai uitat ceva (de altfel această grijă era de prisos, căci băiatul era acum departe), apoi işi puse cirligul la uşa tinzii şi plecă prin vecini, să-şi astîmpere amarul și să-și mai răcorească inima. Dar după două săptămini lungi de nelinişte, i se clăti geana dreaptă, şo bucura Dumnezeu cu un răvas de la Radu. Intr-un suflet alergă la comună și notarul căpătă o găină grasă, iar ea o veste fru- moasă: ,, Scumpă mămucă, Am intrat ca bursier in scoala statului. Sint sănătos și vesel. Nu mai cer nimic lui Dumnezeu, decît să te ţie sănătoasă, ca să te pot face fericită într-o zi. Sărut mîinile, dragă mamă, și să ne vedem cu bine. Fiul care te iubeşte, RADU '' Mama Ilinca, de părere de bine, ii trase o toană de plîns pe răvaş, apoi oftă din adinc şi işi uşură inima, apăsată ca de o piatră de moară. Toată fața i se limpezi si ochii sticleau in cap de beția unei bucurii copilărești și nestăpînite. Plecă fericită, cum nu-si mai aducea aminte să mai fi fost vreodată, și vreme îndelungată n-a rămas om stiutor de carte pe valea aceea căruia Ilinca să nu-i cadă cu rugămintea ca să-i citească ravasul lui Radu, izvorul ei de mîngiiere și căpătîiul celor mai dulci visuri. (Alexandru Vlahuță, Din durerile lumii)
