barcaz ambarcatione pescárească *mintean haina harbátească scurtă Textul 2 in anul 1908, locuiam in fata Gradini Icoanel. Doi salcami batrani stateau de strajá to poarta Aveam.c curte mare in spatele casel şi o grădină imensă cu boltă de vită, care se intindea de-a lungul str Dumbrava Rosie. Acolo a fost adusă intr-o zo vacà elvețiană, trimisă în dar de un admirator instalarea e la noi a fost un eveniment. Tata a botezat-o Habelca si o trimites in fiecare zi la Sosea să pesca iarb Intr-un an, tata a adus acasă un catelus alb, cu părul scurt şi mátásos, cu pete rotunde, negre trupul. 1-1 dăruise doctorul Schachmann. Era o spetă rară de câine de vânătoare, brac din Dalma pus numele Smil" Acest Smil devenise celebru. Crescuse mare, cu trup subţire şi lung, si pric ca un om. Uneori, când întârzia tata la masă, deschideam uşa şi strigam Smil, du-te del caută pe domn Delavrancea!". Dintr-o săritură, câinele dispărea ca o săgeată. Cu nasul lui negru şi lucios de prepelicar lua urma şi nu se lăsa până nu-l găsea. Se strecura peste tot: la Parlament, la Teatrul National unde auzit lătratul lui voios la o repetitie a piesei Apus de soare, sau la băcăânia Ciobanu, pe atunci in dres actualului Muzeu National, de unde se întorcea acasă părintele nostru, încărcat ou mezeluri. Bacan spunea: „V-a căutat Smil". Şi atunci, tata scurta conversaţia cu prietenii. [ Când avea răgaz, Delavrancea pleca cu vaporul la Constantinopol şi la Atena. Se simtea fericit pe m furtuna îl însuflețea. Vorbea cu entuziasm de Bosfor, acea alee lichidă care despică Europa de Asia A cupola măreață a Sfintei Sofia, [...] chiparoşii pensulați de o mână măiastră pe cerul de peruzea, mosche nostalgicele lor minarete, täind văzduhul ca nişte săgeți împietrite in elanul lor. La restaurant, tatal meu co un prim fel, barbuni, al doilea... barbuni, al treilea... barbuni! Mânca zilnic acel peşte cu camea rumenie puternic iodat, care trăiește mai ales în Bosfor. Îl recunoştea ospatarul şi-l botezase,domnul Barbun Când ajungea la Atena, petrecea ore întregi pe Acropole. Cunoştea arta antică în toate nuantele e așezat pe treptele Parthenonului, la operele literare nemuritoare, pe care le cunoştea bine. Nu-si lacrimile de emoție în fața mândrelor coloane de marmură, înălţate pe orizontul marin, zvelte şi robus Întors în România, se aşeza iar la lucru [...] şi, scriind, asculta studiul meu de pian, pentru ca că-i întăreşte ritmul ideilor. Întrerupea lucrul ca să se joace cu pisica tolănită pe masa lui sau venea şi-mi făcea câte o observaţie, întotdeauna întemeiată. Cella Delavrancea, Frânturi din viața lui A. Vo​