👤

CARTEA DE PIATRĂ după Vladimir Colin Un băiat a făcut odată un zmeu de hârtie mare cât casa. Se prinse de coada lui şi zmeul îl purtă printre nori, peste mări şi țări. Ajunseră pe un vârf de munte. Deodată, un tunet despică muntele şi, din adâncul lui, ieși mare şi greoaie o carte de piatră. Era Cartea Pământului, iar filele ei erau cât muntele. Copertele se urniră, descoperind întâia filă. Băiatul încercă să citească prima pagină, dar slovele fiind prea mari, nu izbuti. Atunci zmeul se înălță în văzduh şi băiatul citi pe nerăsuflate ,,Basmele Omului". Apoi zmeul colindă pământul în lung și în lat, iar băiatul spuse tuturor poveştile citite în cartea de piatră.



vreau si eu niste proverbe / zicatori din textu de mai sus​.