Era o dimineață ploioasă de noiembrie. Un băiețel de 10-11 ani, palid și grăsuț, speriat de ploaia agitată de afară, intră într-un anticariat.Înăuntru erau multe cărți de toate formele și mărimile. Într-un fotoliu, un domn sobru, cu o pipă în gură, domnul Koreader, îi luă la întrebări: „ce caută acolo?” , „cine e?”, „de ce a venit?”, că lui îi nu-i plac copiii, pentru că nu respectă cărțile. Bastian se prezentă și îi zise că lui îi plac foarte mult cărțile.
Sună telefonul. Domnul Koreader se duse să răspundă.
Bastian se uita într-una la cartea pe care o citea domnul Koreader. O faptă necugetată se întâmplă fără să-și dea seama: fură cartea. Fugi cu ea neoprindu-se până la podul școlii, unde venea cineva foarte rar și începu să citească:
Era un ținut frumos, cu meleaguri infinite, cu creaturi nemaiauzite, cu duhuri, cu prinți și prințese, vrăjitoare, cu bune și rele... se numea Fantazia.
Fantazia era condusă de o crăiasă bună și înțeleaptă, Crăiasa Copilă,în fața căreia erai egal cu oricine. Ea era inima Fantaziei.
Toate vietățile din toate colțurile Fantaziei erau trimise la ea să îi spună despre marele „Nimic” , ce lăsa în urmă un mare gol.
Dar Suverana Tuturor Dorințelor era bolnavă și nu-i putea ajuta. Boala ei avea o oarecare legătură cu distrugerea Fanteziei.
Numai era decât o cale de scăpare , care era în mâna unui băiețel de 10 ani, care făcea parte din neamul „Pieilor Verzi”. Iar pentru că Atreiu nu putea pleca singur, îi fu dat talismanul Crăiesei Copile, Auryn, care avea să-l păzească.
Atreiu străbătu ținuturi primejdioase: de la munți, la deșerturi, dar fără a găsi leacul. Speranța lui Atreiu era bătrâna înțeleaptă Morala, dar până la ea trebuia să străbată Mlaștina Întristării, la care cu greu îi puteai rezista. Dar reuși să o străbată.

Redactează o compunere narativă care să aibă loc în „Fantazia” , de minim 150 de cuvinte.