*...fără să bănuiască niciun moment adevărul: că, la rândul lui, el nu trăieşte în realitate, că e și el doar un personaj din povestirea mea și că eu, scriitorul, pot să-l fac să meargă pe role mai departe, să se oprească, să dea colțul străzii, să se împace cu Ana, să se ducă la şcoală, chiar dacă-i vacanţă, şi să ia numai zece sau numai doi, şi orice-mi mai trece mie prin minte. Pe ecranul computerului meu, în fața căruia lucrez de o oră și jumătate, văd ultimele rânduri ale povestirii pe care tocmai o citești, chiar în clipa asta. Povestirea am s-o duc la editură ca să fie inclusă în manualul tău. Abia acum, când tu o citești, ea începe să existe cu adevărat. Și... Dar stai o clipă, că sună la uşă. Mă ridic de la birou, străbat holul şi deschid. E poştăriţa. Sunteți domnul Florescu? -- Da. - V-am adus o telegramă. Semnați aici. REZUMAT vă rog frumos!!!
