La un semn deschisă-i calea şi se-apropie de cort Un bătrân atât de simplu, după vorbă, după port. Tu eşti Mircea? Da-mpărate! Am venit să mi te-nchini, De nu, schimb a ta coroană într-o ramură de spini. Orice gând ai, împărate, şi oricum vei fi sosit, Cât suntem încă pe pace, eu îţi zic: Bine-ai venit! Despre parte închinării însă, doamne, să ne ierți; Dar acu vei vrea cu oaste şi război ca să ne cerţi, Ori vei vrea să faci întoarsă de pe-acuma a ta cale, Să ne dai un semn şi nouă de mila măriei tale... De-o fi una, de-o fi alta... Ce e scris şi pentru noi, Bucuroși le-om duce toate, de e pace, de-i război. - Cum? Când lumea mi-e deschisă, a privi gândeşti că pot - Ca întreg Aliotmanul să se-mpiedice de-un ciot? O, tu nici visezi, bătrâne, câți în cale mi s-au pus! Toată floarea cea vestită a întregului Apus, Tot ce stă în umbra crucii, împărați și regi s-adună Să dea piept cu uraganul ridicat de semilună². [...] Şi de crunta-mi vijelie tu te aperi c-un toiag? Şi, purtat de biruinţă, să mă-mpiedec de-un moşneag? - De-un moşneag, da, împărate, căci moşneagul ce privești Nu e om de rând, el este domnul Țării Româneşti. Eu nu ţi-aş dori vreodată să ajungi să ne cunoşti, Nici ca Dunărea să-nece spumegând a tale oşti. [...] Te făleşti că înainte-ţi răsturnat-ai valvârtej Oştile leite³-n zale de-mpăraţi şi de viteji? Tu te lauzi că Apusul înainte ți s-a pus?... Ce-i mâna pe ei în luptă, ce-au voit acel Apus? Laurii voiau să-i smulgă de pe fruntea ta de fier, A credinţii biruinţă căta orice cavaler. Eu? Îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul... Şi de-aceea tot ce mişcă-n ţara asta, râul, ramul, Mi-e prieten numai mie, iară ție duşman este, Duşmănit vei fi de toate, făr-a prinde chiar de veste; N-avem oşti, dară iubirea de moşie e un zid Care nu se-nfiorează de-a ta faimă, Baiazid!

Rezumat pentru acest fragment din scrisoarea a 3a va rooogg dau coroana​