Mai merge el cât merge şi, când la poalele unui codru, numai iaca ce vede o dihanie de om, care se pârpâlea pe lângă un foc de douăzeci şi patru de stânjeni de lemne şi tot atunci striga, cât îi lua gura, că moare de frig. Și-apoi, afară de aceasta, omul acela era ceva de speriat; avea nişte urechi clăpăuge şi nişte buzoaie groase şi dăbălăzate. Şi când sufla cu dânsele, cea deasupra se răsfrângea în sus peste scăfârlia capului, iar cea dedesubt atârna în jos, de-i acoperea pântecele. Şi, ori pe ce se oprea suflarea lui, se punea promoroaca mai groasă de-o palmă. Nu era chip să te apropii de dânsul, că așa tremura de tare, de parcă-l zghihuia dracul. Și dac-ar fi tremurat numai el, ce ți-ar fi fost? Dar toată suflarea şi făptura de primprejur îi țineau hangul: vântul gemea ca un nebun, copacii din pădure se văicărau, pietrele tipau, vreascurile ţiuiau şi chiar lemnele de pe foc pocneau de ger. lară veveritele, găvozdite una peste alta în scorburi de copaci, suflau în unghii şi plângeau în pumni, blestemându-şi ceasul în care s-au născut. Mă rog, foc de ger era: ce să vă spun mai mult! Harap-Alb, numai o țâră cât a stat de s-a uitat, a făcut turțuri la gură şi, neputându-şi stăpâni râsul, zise cu mirare: - Multe mai vede omul acesta cât trăieşte! Măi tartorule, nu mânca haram şi spune drept, tu eşti Gerilă? Așă-i că taci?... Tu trebuie să fii, pentru că şi focul îngheață lângă tine, de arzuliu ce ești. - Râzi tu, râzi, Harap-Alb, zise atunci Gerilă tremurând, dar, unde mergi, fără mine n-ai să poți face nimica. - Hai si tu cu mine, dacă vrei, zise Harap-Alb; de-abia te-i mai încălzi mergând la drum, căci nu e bine când stai locului. Gerilă atunci se ia cu Harap-Alb şi pornesc împreună. Şi mergând ei o bucată înainte, Harap-Alb vede altă drăcărie și mai mare: o namilă de om mânca brazdele de pe urma a 24 de pluguri și tot atunci striga în gura mare că crapă de foame. - Ei, apoi să nu bufneşti de râs? zise Harap-Alb. Mãi, măi, măi! că multe-ți mai văd ochii! Pesemne c-aista-i Flămânzilă, foametea, sac fără fund sau cine mai ştie ce pricopseală a fi, de nu-l poate sătura nici pământul. - Râzi tu, râzi, Harap-Alb, zice atunci Flămânzilă, dar, unde mergeți voi, fără mine n-aveţi să puteţi face nici o ispravă. - Dacă-i aşa, hai şi tu cu noi, zise Harap-Alb, că doar n-am a te duce în spinare. (Ion Creangă, „Povestea lui Harap-Alb")
1. Precizează valoarea expresivă a reluării verbului, a merge" în structura: „Mai merge el cât merge".
2 Identifică două figuri de stil diferite.
3 llustrează conceputul operational de secvenţă narativă în contextul dat. Secvenţa narativă este unitatea de construcţie corespondentă unei idei importante dintr-un text.
4 Menţionează două moduri de expunere din text. Modurile de expunere sunt: naraţiunea, descrierea, dialogul, monologul.
5 Transcrie din text două formulări hiperbolice. Hiperbola este un procedeu literar-artistic prin care se exagerează intenționat însușirile unei ființe sau caracteristicile unui obiect, fenomen sau ale unei întâmplări, cu scopul de a-l impresiona pe cititor.
6 Precizează simbolistica celor două personaje întâlnite de Harab-Alb în timpul călătoriei. Aminteşte-ţi personajele miraculoase pe care le întâlneşte Harap-Alb de-a lungul întregii călătorii şi ce simbolizează ele. Simbolul este procedeul expresiv prin care se sugerează o idee sau o stare sufletească și care înlocuiește o serie de reprezentări.
7 Realizează un scurt portret al unuia dintre personajele miraculoase, așa cum reiese din fragmentul citat. Vei avea în vedere extragerea trăsăturilor personajului, modalităţile prin care acesta este caracterizat.
8 Precizează două modalităţi de realizare a comicului. Comicul este o categorie estetică axată pe factori sau situaţii care provoacă râsul. 9 Argumentează, prin prezentarea a două mărci specifice, oralitatea textului. Oralitatea este calitatea stilului unei scrieri beletristice de a părea vorbit, dând expunerii un caracter spontan şi viu.
10 Argumentează apartenenţa textului la specia literară basm cult. Basmul este o specie a genului epic în proză cu numeroase personaje ridicate la rangul de simbol, în care se prezintă confruntarea dintre bine şi rău, soluţionată, de regulă, printr-un final fericit. Trăsăturile basmului cult pot fi: particularitatea stilului, umanizarea fantasticului, construcția atipică a protagonistului etc.
