(10 puncte)
Subiectul al II-lea
Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, perspectiva narativă din fragmentul de mai jos.
Când am cunoscut-o, eram tânăr de tot, abia intrasem la Facultatea de Litere. Aveam toate defectele tinereții.
Mă credeam frumos și întârziam bucuros la oglindă, unde îmi variam mereu pozele, printre care buza răsfrântă mi
se părea un semn de distincție. Îmi schimbam hainele de mai multe ori pe zi, mă pudram şi dădeam chiar cu roșu.
Mă comparam cu ceilalți studenţi, mă găseam cel mai bine şi, în dragoste, succesele mele mi se păreau indiscutabile.
Totuși, până atunci, aventurile fuseseră foarte vagi. O timiditate dezastruoasă mă oprea să fac primul pas, să
îndrăznesc să mă apropii de o fată fără recomandație prealabilă și îndelungi preliminarii, timiditate care
cu ciudă - îmi întârzia planurile, însă în același timp mă şi consola: puneam pe seama ei singurătatea mea. Dar am
izbutit cu încetul să am cunoștințe.
vedeam
Anton Holban, O moarte care nu dovedeşte nimic
nib "stremalo alinivib
-