Citește cu atenție textele de mai jos. Textul 1 J I 05.07.1989 Dragii mei, în urmă cu un an vă scriam prima mea scrisoare de pe pământ irakian. Vremea a trecut aşa cum a trecut şi iată-mă la sfârșitul drumului pe care mi l-am propus să-l parcurg. Nu pot să spun că a fost greu, ci doar dorul de voi a fost mai greu de suportat ca toate. Fiind înarmat cu ambiție, voinţă şi sănătate mi-am propus cu mulți ani în urmă să fac această aventură. Cu ajutorul vostru şi al părinţilor am reușit să realizez acest vis. De ce spun asta? Pentru că scrisorile voastre săptămână de săptămână trezeau în mine curaj, mă mobilizau şi-mi dădeau încredere că totul va fi bine. Acest lucru a contat foarte mult în realizarea acestui succes. P.S. De când aştept să scriu aceste rânduri! Pe curând! Dragii mei, aceasta este ultima scrisoare pe care o scriu de aici din Irak, iar peste 15 zile ne vom revedea. Am terminat şi timbre şi plicuri și tot. Dragul meu Marius, cred că ai intrat deja în atmosfera de vacanţă de la ţară, cu somn mai mult ș joacă la fel, dar sper să fii mult mai folositor bunicilor, întrucât cred și sunt convins că se găseşte multă treabă şi pentru tine de făcut. Cu speranţa că timpul rămas va trece repede, mă opresc aici. Vă sărut cu mult drag şi dor. Al vostru Achir după Marius Chivu, Scrisori din ţările calde în vol. Mică istorie a unui secol mar